vineri, 30 martie 2012

REMEMBER

Cum şi-a vândut Mircea Ioan Moloţ (preşedinte PNL Hunedoara şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara) colegii de partid ca pe nişte "nimicuri" tovarăşului şi prea-bunului prieten Cornel Resmeriţă (preşedinte PSD Lupeni şi primar al municipiului Lupeni). Vă mai amintiţi JOCURILE acestea murdare care au avut loc anul trecut, pe vremea aceasta? Ar fi bine să nu le uitaţi, iar când va sosii momentul să îi TAXAŢI!!!


Preşedintele PNL Hunedoara, Ioan Mircea Moloţ, riscă să-şi piardă o întreagă organizaţie, cea de la Lupeni, de dragul primarului Cornel Resmeriţă.
Singura persoană din PNL care ar fi putut să se lupte cu Resmeriţă, chiar şi într-un sondaj USL, Constantin Brânduşe, a fost demis pentru faptul că a refuzat orice colaborare cu actualul edil al Lupeniului.
Constantin Brânduşe şi-a motivat gestul prin aceea că în ultimii ani în PNL Lupeni au venit oamenii din zonă care s-au săturat de Cornel Resmeriţă, căruia îi impută că nu a făcut nimic pentru oraş, în schimb i-a îndatorat pe mulţi ani de acum încolo.
De asemenea, un alt motiv invocat de liderul PNL Lupeni care a stat la baza refuzului său de a semna protocolul USL a fost legat şi de trecutul primarului Cornel Resmeriţă de colaborator al Securităţii.
Şi informaţia conform căreia ar exista o înţelegere între Cornel Resmeriţă şi Tiberiu Iacob-Ridzi, deşi protocolul USL stipulează clar că este interzisă orice colaborare cu PDL a fost invocată de Constantin Brânduşe ca fiind un alt motiv de a bate palma cu PSD Lupeni.
Iar, acum, în opinia sa, semnarea unei înţelegeri cu PSD nu este practic decât o trădare a membrilor PNL Lupeni, lucru cu care nu a putut fi de acord, dar care nu a fost înţeles de şefii săi politici de la judeţ şi care l-a costat funcţia.
Demiterea lui Brânduşe nu a putut decât să îi bucure pe cei din PSD şi de ce nu, pe primarul Cornel Resmeriţă, pentru că au scăpat de opoziţie, inclusiv cea din Consiliul Local, într-un moment în care la Lupeni urmează în perioada următoare să se întâmple o infuzie masivă de capital.
Pe de altă parte, preşedintele PNL Hunedoara, Ioan Mircea Moloţ susţine că vinovat de această situaţie este chiar Constantin Brânduşe, despre care crede că “nu este matur politic”.
“I-am cerut un proiect politic, am vorbit cu el să înceteze cu atacurile la persoane, i-am spus că nu încheiem acordurile între persoane, ci între partide. El mi-a spus că nu pupă în fund pe cine i se dictează. De la Biroul Naţional mi-a parvenit un memoriu unde reclama că Biroul Teritorial nu a făcut nimic pentru mediere, dar aici nu a cerut aşa ceva. L-am invitat la şedinţa Biroului Teritorial şi când am dat să citesc memoriul a sfidat Biroul Teritorial, s-a ridicat şi a plecat din sală. Cred că a făcut o greşeală. Îi recunosc meritele de organizator, dar cred că nu este matur politic”, spune Ioan Mircea Moloţ.
Potrivit preşedintelui PNL pentru alegerile viitoare candidaţii USL la anumite primării se vor decide în urma unor sondaje şi va fi susţinută persoana care poate aduce victoria, indiferent că este liberal, social democrat sau conservator.
La sfârşitul săptămânii, la Uricani, liderii organizaţiilor locale ale PSD, PNL şi PC au semnat protocolul USL, la eveniment fiind prezenţi atât preşedinţii organizaţiilor judeţene ale celor trei formaţiuni politice, Ioan Mircea Moloţ, Laurenţiu Nistor şi Petru Mărginean, cât şi cei ai organizaţiilor locale din Valea Jiului. Mai puţin preşedintele organizaţiei PNL Pentroşani, Alin Simota, dar se pare absent motivat şi cel al PNL Lupeni, care deocamdată nu există.

Autor : Marius Mitrache
Sursa : Gazeta Văii Jiului (http://gazetavaii.ro/actualitate/un-presedinte-o-organizatie-o-alianta/)


SALVEAZĂ LUPENIUL de la dezastrul în care a fost târât de proasta gestionare şi incompetenţa demonstrată de actuala administraţie. În 2012 dă dovadă de ÎNŢELEPCIUNE şi IA ATITUDINE.  În iunie 2012, spune: NU RESMERIŢĂ!!!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu