sâmbătă, 10 martie 2012

Deputatul PSD mai bine şi-ar paşte capra lui… Cristian Resmeriţă - atac aiurea la Monica Iacob-Ridzi

Încercând să-şi construiască un discurs plin de importanţă, s-a apucat să-i ia la şuturi, metaforic vorbind, pe primarii din Vale, dar şi pe deputatul Monica Iacob-Ridzi. De curând, în cadrul unei conferinţe PSD desfăşurate la Aninoasa, a tras-o de urechi, pentru că nu a asigurat aninosenilor nici măcar un cabinet medical, dar a uitat că şi el a pus umărul la desfiinţarea ambulatoriului de la Uricani.
Dacă la un moment dat se aplanaseră disensiunile dintre pesediştii lupeneni şi pedeliştii petroşeneni, iar primarii între ei se purtau cât se poate de delicat, şi deputaţii celor două colegii ale Văii de asemenea, mai nou junelui deputat Cristian Resmeriţă îi sare din senin muştarul. Probabil, deranjat că PDL-ul l-a ales pe Costel Brânduşe drept candidat împotriva pesediştilor lupeneni. Iar Costel Brânduşe este de data aceasta un candidat cu şanse destul de bune, care-i ameninţă scaunul primarului în funcţie. Ciudat este că deputatul pesedist a ales, pentru prima dată de când reprezintă cetăţenii Văii în Parlament, să iasă public şi să-şi critice agresiv rivalii. Iar pentru dumnealui, rivalii - acei oameni cărora, chipurile, nu le pasă de oameni, de binele lor şi nu fac nimic pentru ei - sunt toţi pedeliştii şi primarul pesedist Dănuţ Buhăescu. Adică, mai toată lumea.
Ultima încercare de a denigra activitatea deputatului PDL Monica Iacob-Ridzi în Vale a fost legată de lipsa unui cabinet me­dical, dispensar sau clinică la Aninoasa.  Cristian Resmeriţă spunea că a observat că acest lucru le lipseşte aninosenilor cu desăvârşire şi îşi arăta disponibilitatea de a-i ajuta. A fost oarecum o critică acidă faţă de activitatea deputatului Monica Iacob- Ridzi, care face parte din Comisia de sănătate a Parlamentului, şi care nu ar fi reuşit să susţină acest demers important pentru locuitorii din Aninoasa. Însă aici deputatul Resmeriţă a buctat-o în stil mare. De ce?
În primul rând, oamenii din colegiul dumnealui au şi ei mari probleme legate de situaţia medicală. Să ne amintim că am­­bu­latoriul de la Uricani a  fost închis după ce Spitalul Lupeni, administrat de Primăria Lupeni, adică de tatăl deputatului, a renunţat la întreţinerea acestuia. În pre­zent, ambulatoriul din Uricani există, însă ca parte integrantă a Spitalului Lupeni. Medicilor li s-au tăiat orele de la Uricani şi cabinetele au fost închise. Primarul Dănuţ Buhăescu s-a luptat cu morile de vânt pentru a redeschide ambulatoriul. A ajuns la conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara, la prefect, la Ministerul Sănătăţii. Iar insistenţele lui au fost răsplă­tite prin finan­ţarea primită pentru mo­der­ni­zarea ambulatoriului. Dar pentru alegătorii săi din Uricani, Cristian Resmeriţă nu a mişcat niciun deget. Ba din contră, a susţinut economia tatălui şi închiderea ambulatoriului. Pe primarul Ilie Botgos nu l-am prea auzit plângându-se de lipsa unui cabinet medical, clinică sau dispensar la Aninoasa. Poate că nici nu a remarcat lipsa acestuia. La câte lipsuri are Aninoasa, ce mai conta? De fapt, despre prea puţine neajunsuri l-am auzit pe primarul din Aninoasa plângându-se. Prima dată când şi-a pus problema unui dispensar a fost atunci când i-a crescut tensiunea de bucurie că s-au finalizat lucrările la pod, a fost introdus gazul şi se pregătea terenul şi pentru alte lucrări. E posibil să-şi fi dat seama că, cu atâtea mo-dernizări, o să-i apuce pe aninoseni ameţeala şi n-au unde să-şi verifice nici măcar pulsul. Şi nici nu a deschis subiectul pentru că un dispensar sau un cabinet me­-dical ar însemna cheltuieli în plus şi pentru Primăria Aninoasa. Cheltuieli pe care administraţia aninoseană nu şi le permite.
Prin urmare, până să mulgă deputatul Cristian Resmeriţă capra vecinilor, bine ar fi să o pască pe-a dumnealui. Că se ştie bine cine moare de grija altuia. 

Autor: Alina Pipan

SALVEAZĂ LUPENIUL de la dezastrul în care a fost târât de proasta gestionare şi incompetenţa demonstrată de actuala administraţie. În 2012 dă dovadă de ÎNŢELEPCIUNE şi IA ATITUDINE.  În iunie 2012, spune: NU RESMERIŢĂ!!!

#1  matei12.12.2011,  22:38:07
un BOU
#2  Vasile12.12.2011,  22:55:09
Cred ca Gabriel Lungu a bagat intriga in Valea Jiului de cand este la primaria Lupeni,gorjean de origine in timpul sau (Lungu)sa distruns echipele sportive;fotbal Minerul Lupeni era in Liga 2 si a "colaborat" pana a fost distrunsa cu Panduri (Condescu dusmanul Vaii Jiului)si echipa de rugby.Politiceni si primarii Vaii Jiului unitiva,salvati mineritul Vaii Jiului si nu va lasati pacaliti de spioni sau tradatori cumparati pentru functii si bani ganditiva la familile oamenilor din Valea Jiului,avem dusmani prefacuti la Bucuresti,Gorj si Deva.
#3  cori12.12.2011,  22:55:18
copilu asta na facut nimic pt colegiul lui.....asa va trebe cand il votati pe copilu lu tata ...... un incompetent
#4  matei212.12.2011,  22:56:05
De ce taica-su 2 ani consecutiv sfideaza lupenenii nearborand tricolorul de 1 Decembrie pe raza orasului Rusineeeeeeee.......|
#5  mihai13.12.2011,  09:50:22
oare ce-a facut el cu taica-sau pt lupeneni?nici n-ar mai trebui amintit de acest limbric prin presa!
#6  marian13.12.2011,  10:12:36
animal mic,pe ala mare il stie tot lupeniul ce mult bine a facut
#7  relu13.12.2011,  18:13:24
foarte bine domnu Deputat, oamenilor trebuie sa li se aminteasca cine le sunt "dusmanii"!
#8  artificieru14.12.2011,  01:27:57
Atâta poate el. Ce vreţi? E doar un pui de informator ajuns în Parlament. Asemenea jigodei votează ortacii mei.
#9  Ana14.12.2011,  10:26:28
Cu cata nesimtire se afiseaza prin Vale acest pui de criminal care omoara locuitorii lupeniului care nici an aceste zile geroarse nu au caldura an case.Ce a facut pt Lupeni?NIMIC si va face pt alte orase.Si totusi nu ne spune nime daca mai primim calduraFam minerilor mor de frig ,cu carbunele scos cu sudoare de ei se ancalzesc altii,rusine nemernicilor.Sa o lase pe D-na Riti sa avem si noi ce au cei din Petrosani,Vulcan chiar si Uricaniul ne antrece ,bravo lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu